Simteam ca jucam rolul secundar al unei piese cehoviene. Regia era perfecta. Si scenografia. Cine nu ar vrea sa vada un asemenea scenariu? Aveam narile inflamate de mirosul chinuitor al cianurei omogenizate cu var proaspat. Funia atarna sub greutatea prafului si a luminii stinghere a unui reflector paralizat. Soparele de pe fundal nu avea curajul sa lumineze in acele momente. Scartaitul scaunului din lemn putrezit domnea peste camera cu usi inchise, fara ferestre sau aerisire a fostului Cazino Victoria.
Zambea linistit, parca pentru prima oara in viata lui, desi parea sa fi trecut de curand printr-o experienta regurgitanta. Mi-am aprins o tigara. Trebuia sa ma calmez. Urma sa devin pionul principal al jocului. Chipul lui palid, feminin. Ochii injectati. Venele turbate de adrenalina. trageam din tigara din ce in ce mai repede. Deja simteam cum Vogue-urile nu ma mai satura. Trebuie sa schimb tigarile. Presiune. Agitatie. A trecut juma' de ora. Mi-am stins tigara. Imi ridic ochii din pamant pe ritmul marsului melodios al scaunului ce tocmai iti pierduse stabilitatea. A cazut. Spasme. Singurul lucru pe care-l face acum e sa atarne. Nici in ultima vreme nu facuse prea multe.
Miercuri. 6:30 p.m.
- Un scotch!
- Imediat.
Stateam la barul unui birt nerorocit la marginea Bucurestiului. Nu vroiam sa ma gaseasca nimeni. Primul meu pacient mort. Imi pasa? Nu-mi pasa? Nici eu nu stiu ce sa mai cred. Mereu am stiut ca nu sunt facuta pentru meseria asta. Ha-ha! Mai bine eram pompier. Acum mi-e dor de zilele cand lucram la Nottara. Drace!
- Ai o tigara? Doua pupile dilatete ma priveau disperate.Barbatul era imbracat intr-un costum elegant si sugruma manerele unei serviete. Mi-l imaginam imbracat in rochie. Da. Probabil era avocat.
- Da...sigur. O zi grea la munca, huh?
- Nu. Nu muncesc. Raspunse el sec. Ocazional repar ceasuri.
- Poftim.
- Multumesc. Ce maini frumoase...Esti artista?
- Am fost scenografa. Timpul trece, oamenii se schimba. Mi-am promis ca nu voi mai pune mana pe o pensula sau piciorul in vreun teatru.
- Pacat. Mare pacat. Asi fi avut nevoie de un fond.
- Un fond? Pentru ce?
- Pentru scena sinuciderii..
- Sinuciderii cui? Am intrebat eu taios, ca un crin in vena cava.
- A mea. Evident. Raspunse el, luand o gura din whiskey-ul meu. Tac. Tace. Tacem. Tacere.
Am inceput sa ma gandesc. Interesant tip. Probabil e vreun psihopat. Imi place. Tocmai am omorat un om. De ce nu l-asi ajuta si pe nebunul asta sa-si implineasca visul?
- Okay. El se holbeaza mirat la mine.
- Ce azuriu...!
- Ce azuriu?
- Ochii tai... Esti melancolica.
- De ce vrei sa te omori? Esti trist?
- Nu.
- Depresiv?
- Nu.
- Esti orfan? Ti-a murit toata familia?
- Nu.
- Cainele? Soacra?
- Nu.
- Ai o viata de rahat?
- Nu femeie nu! Deci ia zi te bagi?
- Ce vrei sa fac?
- Ar fi frumos sa fie o noapte cu soare. Poti face asta!
- Sa creez un soare?
- Da.
- Unde?
- Fostul Cazino Victoria. Maine la 2:115 a.m. Decorul sa fie pregatit inainte sa ajung.
- Bine. M-am trezit spunand fara sa gandesc. Omul avea nevoie de mine. Era ceva ciudat ce ma atragea la omul asta.
- E ceva ciudat ce ma atrage la tine. Spuse el.
Ce?! Parca asta am spus eu!
- Mirosul de lavanda sau flori de cires, nu-mi dau seama sigur, piele fina... Vine la mine, ma saruta pe frunte si pleaca inamandu-mi un bilet:
"Maine, ora 2:15 a.m. fostul Cazino Victoria. Nu-mi uita soarele."
Realizat in colaborare cu preapomenita Raluca Marinache. 20 septembrie 2011.
No comments:
Post a Comment